GHEORGHE F. ANGHELESCU şi CRISTIAN UNTEA, Părintele Dumitru Stăniloae, un urmaş vrednic al patristicii clasice (bio-bibliografie), Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2008, 160 p.
O persoană se comunică cel mai fidel prin propria prezenţă, mai apoi prin cuvinte şi indirect - prin creaţia sa. Acelaşi sentiment îl împărtăşeşte cititorului lucrarea bio-bibliografică Părintele Dumitru Stăniloae, un urmaş vrednic al patristicii clasice, apărută la Editura Mitropoliei Olteniei în anul 2008 prin susţinuta preocupare şi colaborare a domnului prof. univ. dr. Gheorghe F. Anghelescu şi a tânărului teolog Cristian Untea. La o lectură atentă, această carte - minuţios documentată şi cu o structură academică, cea mai completă pe această temă până acum -, transmite cititorului ca primă impresie contactul nemijlocit cu duhul persoanei şi al scrierilor Părintelui Academician Doctor Dumitru Stăniloae, cel mai strălucit teolog al secolului trecut (XX), căutător de soluţii pentru problemele omului contemporan după modelul Sfinţilor Părinţi.
Tumultoasa viaţă a Părintelui Stăniloae, prodigioasa creaţie, inegalabila şi înalta calitate a operelor sale dezarmează orice istoric ce pătrunde din exterior în acest univers teologic şi uman cu scopul de a-l cerceta cu instrumentele de lucru limitate ale ştiinţei.
Nesiguranţa cronologiei, imprecizia limbajului sunt însă depăşite cu lejeritate în cazul distinsului prof. univ. dr. Gheorghe F. Anghelescu, un apropiat prieten al Părintelui Stăniloae, care în mod providenţial şi condus de un puternic imbold al recunoştinţei faţă de maestrul său, dar înzestrat, în acelaşi timp, cu profunzimea obiectivă a istoricului şi cu discernământul profesorului de teologie, ne iniţiază în acest hăţiş de evenimente şi documente, pentru a ajunge la esenţa persoanei şi operei unui geniu.
Lucrarea este concepută ca o îmbinare fericită a biografiei şi bibliografiei unei personalităţi, pentru a o descrie şi experia pe cât posibil mai autentic şi mai exhaustiv.
Ea este precedată de o introducere succintă ce cuprinde aspectele definitorii ale operei Părintelui Stăniloae, în care sunt citate selecţii memorabile din scrierile marelui teolog român, captivante nu doar prin forma lor precisă şi clară, ci mai ales prin conţinutul valoros de soluţii identificate pentru problematica lumii contemporane.
După precizarea diagnosticului: criza spirituală (cu efecte în lanţ, de tip domino, pe toate nivelurile existenţei umane: social, cultural, politic, economic), Părintele Dumitru Stăniloae propunea de fiecare dată tratamentul adecvat, preparat după reţete din timpurile primare ale Bisericii, însă cu efecte adaptate noilor manifestări ale „bolii".
Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a atributelor Lui, Sfânta Treime ca model al existenţei perfecte şi fericite, antropologia sunt câteva căi de regăsire a originii omului şi a sensului vieţii sale pe Pământ. Avertismentul că lumea contemporană se conduce după principii sinucigaşe - cum ar fi cel al autonomiei faţă de Dumnezeu, al competiţiei dintre membrii societăţii şi al conflictului cu natura -, clarifică în bună parte cauza principală a problemelor: psihice, economice şi ecologice din lume. Confuzia libertăţii cu libertinajul, dispreţul faţă de persoana umană manifestat prin cele două aspecte ale ideologiilor materialiste: individualism şi colectivism explică actualul impas spre o perspectivă de „mai bine" în artă şi avalanşa subculturii sau „culturii" underground, „a urâtului" în societatea postmodernă.
Soluţia pentru aceste patologii ale lumii contemporane este demonstrată prin fundamentul creştin al culturii europene, singura capabilă de crearea unei civilizaţii în adevăratul sens al cuvântului, axată în favoarea omului ca existenţă psiho-fizică, aşa cum se constată din experienţa istorică.
„Făcând apel permanent la teologia patristică, Părintele Staniloae a reuşit să imprime teologiei noastre dimensiunea ei spirituală care transformă teologia speculativă într o teologie a întâlnirii omului cu Dumnezeu şi semenii prin Biserică. Căci numai o teologie care pune la baza ei experienţa întâlnirii cu Dumnezeu poate răspunde la problemele omului contemporan".
Partea I a lucrării, Biografia Părintelui Dumitru Stăniloae, este detaliată, delimitată logic, fiind împărţită pe 8 secţiuni reprezentând perioade distincte din viaţa cvasi-centenară a omului şi teologului Dumitru Stăniloae. Începută sub auspicii fericite, viaţa Părintelui Stăniloae a cunoscut o ascensiune continuă şi o creativitate longevivă, sincopată uneori de răutatea regimului ateu comunist şi întreruptă în final de trecerea teologului român la cele veşnice. Deşi plină de modestie şi de o simplitate monastică, bogată în schimb în evenimente aflate sub pecetea suferinţei - ce i-au şlefuit sufletul ca pe un diamant veritabil -, viaţa Părintelui Sfăniloae este una exemplară din toate punctele de vedere pozitive. Părintele a fost un iubitor de cultură, un intelectual rasat, un mărturisitor până la martiriu a credinţei în Dumnezeul adevărat şi un patriot convins. Ceea ce impresionează însă, în final, este rodnicia vieţii lui exprimată prin opere variate, scrise cu aceeaşi devotare şi profunzime până în ultimul an al vieţii sale.
Partea a II-a, ce cuprinde indexul clasificat cronologic şi specific al materialului bibliografic, este convingătoare în acest sens: lucrări în volum (54), traduceri în volum şi în reviste (42), broşuri (19), studii (235), articole de specialitate (97), articole omagiale şi comemorative (35), prefeţe (27), predici (13), cuvântări (22), articole de popularizare (481), note, însemnări, opinii (91), recenzii (27), interviuri la radio, TV şi în presă (63), articole, recenzii şi diferite aprecieri despre Părintele profesor Dumitru Stăniloae, în volum (229) şi în periodice (750).
În anexe sunt prezentate tezele de doctorat despre teologia Părintelui Dumitru Stăniloae (18), teologii cărora Părintele le-a fost coordonator al tezei de doctorat (8) şi cei cărora le a fost referent al tezei de doctorat (8).
Bibliografia Părintelui Dumitru Stăniloae adusă la zi reprezintă o bibliotecă în sine asemenea unui fluviu compus din mai multe braţe. Ea este un instrument de lucru fundamental pentru orice teolog din lumea creştină. Salutăm această lucrare de real folos pentru toţi care doresc să-şi formeze o imagine autentică despre creştinismul ortodox şi credem că traducerea ei într-o limbă de circulaţie internaţională ar fi de bun augur şi o carte de vizită incomparabilă pentru Teologia românească peste hotare.
Conştienţi că Părintele Dumitru Stăniloae a primit cu întârziere aprecierea conaţionalilor săi, după ce fusese deja distins cu înalte titluri academice la cele mai prestigioase universităţi europene şi nu numai, nu credem că mai e nevoie să ne întrebăm care este valoarea şi care ar putea fi impactul acestui ghid prin labirintul vieţii şi operei sale, într-o eventuală accesibilitate a sa într-o limbă de circulaţie internaţională pentru cultura universală.
Ionuţ Chircalan
IONUŢ CHIRCALAN |